TERAPIE LOGOPEDICĂ

Acest blog este destinat parinţilor ai căror copii au dificultăţi in insuşirea pronunţiei,citirii si scrierii.Sper,de asemenea, să fie util logopezilor aflati la început de carieră,cât si tuturor celor care doresc să se informeze.

Relaxarea in activitatea de terapie logopedica

pe Aprilie 28, 2012
 

.  Ce este relaxarea?

         Relaxarea presupune atingerea unui anumit nivel de calm, optim pentru o anumită situaţie. Relaxarea este un fenomen natural şi necesar pentru sănătatea oricărei fiinţe.

 B.  Principiile fiziologice care stau la baza relaxării

         Organismul uman are un sistemul nervos vegetativ divizat în două componente: sistemul nervos simpatic (SNS) şi sistemul nervos parasimpatic (SNP)

Din punc de vedere fiziologic, relaxarea produce intrarea în stare de repaus a sistemului nervos simpatic şi activarea sistemului nervos parasimpatic.

       La cabinetele logopedice relaxarea este folosita in primul rand pentru detensionarea copilului care păşeşte prima data peusacabinetului,pentru acomodarea cu noul mediu dar şi in cadrul oricărei şedinte de terapie care-şi dovedeşte eficacitatea numai daca reuşim inducerea unei stări de linişte şi încredere în terapeut. Astfel ,ca metode pentru punerea în practica a principiului relaxării folosim diverse jocuri ,psihoterapia individuală şi în grup.

    Formarea unei articulări clare şi precise reprezintă o cerinţă de bază în dezvoltarea şi perfecţionarea vorbirii. Articularea sunetelor se bazează în primul rând pe efectuarea corectă a respiraţiei cât şi pe precizia mişcărilor de pronunţare sub controlul permanent al propriului auz . Însuşirea unor tehnici respiratorii corecte ,atât pentru relaxarea generală cât şi pentru cea specială necesară îndeplinirii obiectivelor terapiei limbajului este foarte importantă.

                     Educarea respiratiei

         Respiraţia, ca act reflex, presupune schimburi gazoase necesare vieţii şi are doua faze distincte : inspiraţia şi expiraţia.

In timpul expiraţiei suflul atinge corzile vocale aflate în poziţie fonică şi prin subordonarea acesteia se produce sunetul.

Pătrunderea şi expulzarea aerului din plămâni se face prin modificările dimensiunilor cutiei toracice:

– În cursul inspiraţiei, cantitatea toracică este mărită pe plan vertical, anteroposterior şi transversal; această dilatare este determinată de coborârea muşchiului diafragmei.

– În cursul expiraţiei, procesul este invers, muşchii abdomenului se contractă odată

cu ridicarea diafragmei.

În mod obişnuit se disting doua tipuri de respiraţie:

– Respiraţia de tip costo-abdominal, în care atât inspiraţia cât şi expiraţia se efectuează prin mişcări mai accentuate ale muşchilor costali inferiori şi abdominali. Este tipul de respiraţie caracteristic bărbaţilor;

– Respiraţia toracică se întâlneşte mai ales la femei şi este determinată de expansiunea sau de contracţia cavităţii toracice superioare.

      La copii respiraţia prezintă o serie de particularităţi în raport cu vârsta. Respiraţia diafragmatică a copiilor se transformă la vârsta preşcolară în respiraţie toraco-abdominală şi în mod treptat, spre pubertate, se diferenţiază în respiraţie de tip toracic la fete, rămânând costo-abdominala la băieţi.

         Este firesc ca în timpul copilăriei să apară neregularităţi în procesul de coordonare a respiraţiei cu actul fonaţiei datorită unei continue dezvoltări a organismului.

Printre neregularităţile de exprimare pot fi menţionate:

a) tipul de respiraţie superioară cu ridicarea umerilor în timpul inspiraţiei (cutia toracică îşi măreşte diametrul prin ridicarea exagerată a umerilor, ceea ce formează contracţiile musculare ale gâtului şi împiedică emisiunea vocală) .

b) respiraţia forţată cu mişcări bruşte şi exagerate.

c) mişcări respiratorii superficiale şi foarte frecvente, asftel încât se produce o inspiraţie după fiecare cuvânt sau chiar în mijlocul acestora.

d) încercări de vorbire în timpul inspiraţiei şi nu al expiraţiei cum ar fi normal.

Aceste cazuri apar la copiii ce se grăbesc în exprimare şi nu repetă pauzele necesare în

vorbire.

    Frecventele neregularităţi respiratorii pot duce în cele din urmă la tulburări deosebit de grave. Înlăturarea acestora se face prin exerciţii sistematice care asigură cerinţele respiraţiei atât în stare de repaos cât şi în vorbire.

   Exerciţiile de respiraţie nonverbală constituie o etapă premergatoare pentru respiraţia verbală :

a) Exerciţii de expiraţie:

– suflă nasul în batistă

– suflă aerul pe dosul mâinii

– ţine un fulg în aer

– stinge lumânarea

– umflă balonul

– suflă în apă cu paiul

– suflă în spirometru (pentru copiii şcolari)

b) Exerciţii pentru inspiraţie

– miroase florile

– jocul „câinele la vânătoare”

– miroase parfumul

c) inspiraţia diferenţiată

– trei timpi inspiri şi cinci timpi expiri cu faţa la oglindă

– inspiraţie alternativă pe onarăşi pe cealaltă

– inspiraţie pe gură

– inspiraţie pe gură şi expiraţie pe nas

– inspiraţie pe nas şi expiraţie pe gură

– inspiraţie lungă

– expiraţie prelungită (30 secunde)

   Dezvoltarea respiraţiei verbale presupune obţinerea respiraţiei mai lungi decât inspiraţia la pronunţie şi vorbirea în expiraţie fără efort ritmat.

a) Exerciţii de pronunţie a vocalelor, prelung, rar, fără efort în timpul unei expiraţii;

b) Exerciţii de pronunţie într-o expiraţie a unei consoane;

c) Exerciţii de pronunţie a unor grupuri de vocale pe durata unei expiraţii (ex: ai,

ei , oi, ua, ue, etc);

d) Exerciţii de pronunţie a unor consoane însoţite de vocale, pe durata unei expiraţii

(ba, be, bi, bo … ale, ile ole, ule);

e) Exerciţii de pronunţie a unor silabe în care se găsesc grupuri de vocale sau de

consoane pe o expiraţie (ex: aie, oie, uie, sta, ste, stri, cra, cre, cri, tra, tre, tri, etc.)

f) Exerciţii ritmice de respiraţie însoţite de mişcare şi cântec (ex: mersul numărat,

cu cântec, cu poezie, ghicitori, proverbe);

g) Exerciţii de respiraţie (culcat pe canapea, cu un caiet pe abdomen, caietul mişcându-se în ritmul diafragmei):

– la început non-verbal

– cu pronunţie pe vocale, silabe, cuvinte

– cu recitare de poezii

– citire în această poziţie cu voce tare.

Indicaţii: Se întinde elevul pe canapea cu mâna stângă pe abdomen, iar cu dreapta pe piept, cerându-i-se să-şi sugă abdomenul şi apoi să expire pe gură, umflând abdomenul.

   Când respiraţia diafragmală în această poziţie (orizontală) se realizează uşor şi fără efort se poate folosi pentru control aşezat pe abdomen.

Mişcările abdomenului imprimă caietului mişcarea sus-jos. Dar cum poziţia

normală pentru vorbit nu este cea orizontală, trebuie să se obţină această respiraţie

diafragmală şi în poziţie verticală. Pentru aceasta elevul stă în faţa oglinzii cu o mână pe

abdomen şi cu una pe piept şi i se cere să inspire profund pe nas, sugând abdomenul, iar

după o pauză scurtă (2-3 secunde) să expire pe gură.

     Exerciţiile de respiraţie cer un spaţiu aerisit şi geamul deschis. Ele se efectuează la început în faţa oglinzii, împreună cu logopedul şi apoi tot mai mult independent.

Eficienţa acestor exerciţii este mai mare la începutul orelor de terapie şi în primele şedinţe, dar şi în cursul activităţii, chiar dacă, uneori se instalează o stare de oboseală.

        Relaxarea poate fi folosită şi ca metodă în sine ,mai ales în cazul copiilor anxioşi,hiperactivi si a  celor cu disgrafie motrică.În general poate fi folosita la copiii peste 8 ani dar anumite secvenţe adaptate merg şi la vârste mai mici.

Logopatul este invitat  să găsească o poziţie cât mai comodă şi să stea cu ochii închişi.
                            Relaxarea braţelor.

Se dau următoarele comenzi:

1.Strange câteva secunde(se poate numara) pumnii ambelor mâini si observă încordarea din ele si la nivelul mâinilor si antebraţelor.  Deschide acum pumnii si observă deosebirea dintre contracţie şi relaxare. Lasă mâinile moi, complet moi.
2. Încordează ambele antebraţe strângând totodată pumnii celor două mâini. Concentrează-te asupra încordării.
3. Acum din nou relaxează-te .
4. Deschide mainile, întinde degetele, observă trecerea de la încordare la relaxare. Lasă relaxarea să curgă până în vârful degetelor. Relaxează mâinile si antebraţele, concentrează-te asupra muşchilor, care sunt din ce în ce tot mai destinşi.
5. Acum încordează braţele îndoind coatele şi ducând mâinile la umeri. Observă tensiunea din braţe. Încordează-le cu putere.
Si acum, iarăşi, te destinzi. Aşează-ţi din nou braţele comod pe spătarul scaunului si observă relaxarea plăcută. Lasă să se scurgă prin braţe în antebraţe, pană la degete.

                       Relaxarea umerilor şi zonei superioare a spatelui

1. Ridică umerii si menţine tensiunea.
2. Lasă umerii să cadă la loc si relaxează-te. Umerii devin complet destinşi.
3. Ridică umerii în sus şi mişcă-i în cerc. Simţi tensiunea în umeri şi în spate.
 Din nou relaxare. Fii atent la deosebirea dintre încordare şi relaxare.
Observă cum umerii şi spatele se destind şi se relaxează tot mai mult.

                      Relaxarea feţei

Continuă să ţii ochii inchisi si relaxează întreaga faţă.
1. Acum ridică sprâncenele astfel încât sa ţi se formeze cute pe frunte.
Menţine această încordare.  Din nou, destindere. Relaxează complet fruntea. Observă deosebirea dintre încordare si starea agreabilă de relaxare.
2. Strange ochii si nasul. Observă tensiunea la nivelul lor si menţine-o pentru scurtă vreme.
Şi acum, din nou, relaxează-te. Lasă zona ochilor şi nasului tot mai moi, concentrându-te doar asupra senzaţiei agreabile de relaxare.
3. Acum strâge dinţii, trage colţurile gurii spre spate si apasă limba pe cerul gurii. Incordează muşchii maxilarelor.
Din nou destinde-te. Lasă complet mandibula moale. Observă cum ţi se relaxează întreaga faţă: fruntea, zona ochilor, nasul, gura si maxilarele. Fă in aşa fel încat relaxarea să devină tot mai profundă. Observă cum se răspândeşte ea tot mai departe si simte această senzaţie plăcută.
                      Relaxarea cefei şi gâtului

  1. 1.      Lasă-ti capul pe spate cat se poate si observă tensiunea în muşchii cefei.  Relaxează-te din nou. Lasă muşchii cefei complet destinşi.
    2. Lasă capul in fata, pe piept si observă tensiunea. Mentine-o pentru scurta vreme.
    3. Din nou, destindere. Observă deosebirea dintre încordare si relaxare plăcută.
    4. Relaxează musculatura cefei si a gâtului. Intoarce puţin capul spre dreapta si apoi spre stânga, lăsând muşchii complet relaxaţi. Observă cum relaxarea devine tot mai profundă

                           Relaxarea  pieptului

1. Relaxează intregul corp, inspirand si expirand linistit. Observă relaxarea in timpul respiratiei. Inspiră acum profund si mentine aerul pentru scurta vreme. Observă tensiunea din piept.

2. Expiră din nou. Observă relaxarea care se raspandeste tot mai mult in timpul expiratiei lente.
Continuă sa inspiri si sa expiri linistit, savurand relaxarea.
3. Inspiră inca o data profund si mentine aerul pentru scurta vreme.
4. Expiră din nou si simte  trecerea plăcută de la incordare la relaxare.
Continuă să inspiri si sa expiri linistit, observand cum relaxarea se raspandeste tot mai mult, de la piept spre spate, umeri, ceafa si gat, fata si brate. Destinde-te complet si savurează relaxarea.
5.Gândeşte-te laceva plăcut care te face să râzi..

                              Relaxarea muşchilor  abdominali

1. Tine „burta” strans, cât mai strans, simte cum  se încordează. Observă încordarea.  Din nou, destindere.
2. Relaxează abdomenul, lasă muşchii moi.
3. Înca o dată, încordează muşchii abdominali menţinând pentru scurtă vreme încordarea.
4. Din nou, relaxează-te, lasând muşchii abdominali să se destindă. Inspiră şi expiră liniştit, simţind cum relaxarea se răspândeşte la abdomen şi piept, devenind tot mai profundă.

                      Relaxarea picioarelor

1. Împinge tălpile către podea, ridică degetele de la picioare în sus si încordează muşchii gambei, coapsei si muşchii şezutului. Observă încordarea.
2. Din nou destindere. Relaxează picioarele şi  şezutul. Încă o dată, apasă tălpile pe podea, ridică degetele de la picioare in sus si încordează muşchii picioarelor si muşchii şezutului. Observă, atent, încordarea.
3. Acum, relaxează-te din nou. Lasă relaxarea să cuprindă întregul corp: de la varful degetelor de la picioare, prin picioare, , şezut, spate,  abdomen, piept, umeri, ceafă si gât, în braţe şi în mâini, până la vârful degetelor şi la faţă; fruntea netedă şi relaxată, zona ochilor este şi ea complet relaxata, genele sunt grele si barbia complet destinsă..
Observă cum se răspândeşte relaxarea în întregul corp. Lasă-te purtat de ea si relaxează-te în continuare. Inspiră si expiră liniştit. Simte cum relaxarea devine tot mai profundă. Relaxează-te mai departe, tot mai adânc. Inspiră profund şi apoi expiră lent. Observă o senzaţie de greutate şi relaxare şi continuă sa te relaxezi.

                      Incheierea relaxării

Acum incheiem treptat relaxarea. Mişcă  intâi picioarele si gambele, apoi mâinile si braţele, capul si umerii, închide şi deschinde ochii.

O excelentă relaxare se obţine prin muzică.Acest aspect l-am tratat în lucrarea ,,Folosirea muzicii în activitatea de terapie logopedică”, care poate fi găsita pe acest blog. –


One response to “Relaxarea in activitatea de terapie logopedica

  1. andra spune:

    Este minunat ceea ce faceti si ce postati pe site. Felicitari !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: