TERAPIE LOGOPEDICĂ

Acest blog este destinat parinţilor ai căror copii au dificultăţi in insuşirea pronunţiei,citirii si scrierii.Sper,de asemenea, să fie util logopezilor aflati la început de carieră,cât si tuturor celor care doresc să se informeze.

Vocabularul copiilor între 2 şi 7 ani

pe aprilie 9, 2012

        

                 La incheierea primului an de viata, copilul poate sa pronunte doar cateva cuvinte.   Incepand cu 1 an si jumatate, 1 an si 8 luni, ajunge usor la 200-300 si catre 3 ani dispune de 1000-1100 de cuvinte. Totodata este evident si un progres calitativ.
Prima jumatate a celui de-al doilea an de viata este a cuvantului fraza, mai bine zis :prefraza adica anteprescolarul foloseste 2-3 cuvinte, dar care nu sunt flexionate conform normelor limbii, iar prepozitiile, conjunctiile lipsesc. Acestea din urma nu au pentru copil inca nici o semnificatie si desi sunt simple ca structura sonora el nu le poate pronunta. De aceea persoanele straine nu-l inteleg pe copil si cei apropiati acestuia, parintii sau fratii, devin un fel de translatori. Cei din afara familiei pun frecvent o astfel de intrebare: “Ce spune?”.
Spre 2 ani unii copii vorbesc din ce in ce mai bine, sunt intelesi de ceilalalti si ii pot surprinde pe acestia chiar prin corectitudinea si complexitatea unor cuvinte. Toate progresele realizate in legatura cu achizionarea cuvintelor si a structurilor gramaticale elementare ii permit copilului sa comunice din ce in ce mai bine, sa redea verbal ceea ce a auzit si a vazut.
 Copilul achizitioneaza mai repede cuvinte care corespund obiectelor, decat cuvinte care desemneaza actiuni sau caracteristici ale obiectelor. Obiectele pot fi puse mai usor in legatura cu cuvintele deoarece sunt mai usor observabile si analizabile de catre copii, prin urmare vor face mai facil parte din vocabularul activ al copilului, acesta putand opera cu ele in cadrul comunicarii. Desemnarea actiunilor sau insusirilor unor obiecte prin intermediul cuvintelor necesita atat o dezvoltare cognitiva, cat si o experienta suficienta, pentru a deveni active in cadrul vocabularului. Dezvoltarea sintactica vine in completarea celei semnatice  si priveste achizitiile vorbirii corecte din punct de vedere gramatical.
  La 3 ani copiii au urmatoarele caracteristici:

  • inteleg majoritatea lucrurilor pe care le aud
  • pot sa converseze
  • au un vocabular de 900-1000 de cuvinte
  • vorbesc fara a repeta silabe sau cuvinte
  • folosesc pronume corect
  • creeaza propozitii cu 3-6 cuvinte
  • pun intrebari
  • relateaza experiente si activitati
  • spun povesti

 Copiii intre 4-5 ani  au urmatoarele abilitati:

  • comunica usor cu alti copii si adulti
  • articuleaza majoritatea sunetelor corect
  • cunosc 1500-2500 de cuvinte
  • formeaza propozitii detaliate cu 6-8 cuvinte
  • pot sa repete cuvinte cu 4 silabe
  • folosesc cel putin 4 prepozitii
  • spun povesti la subiect
  • raspund la intrebari despre unele povestiri
    La 5 ani:

    • urmeaza trei comenzi consecutive
    • vorbesc constant
    • pun multe intrebari
    • folosesc cuvinte descriptive si propozitii complexe
    • cunosc toate vocalele si consoanele
    • vorbesc corect din punct de vedere gramatical

    Copiii cu varsta de 6 ani pot sa-si corecteze greselile in vorbire. Majoritatea copiilor isi dubleaza vocabularul intre 6 si 8 ani si incep sa citeasca la varsta de 7 ani. La varsta de 9 ani se petrece un important salt inainte in imbunatatirea citirii.
    Pentru a contribui la dezvoltarea vocabularului activ al copilului, este indicat sa il invatam cuvinte noi in diferite situatii de viata, nu in mod izolat. ,  Daca nu avem posibilitatea sa ii creem contextul, putem apela la ilustratii, filme sau alte materiale care sa ii confere, pe langa cuvant, imaginea care este definita de respectivul cuvant. Odata formata o baza lingvistica, ii va fi usor sa asimileze cuvinte noi, fie si pe baza explicatiilor oferite de noi, si sa opereze cu ele. O alta modalitate de a-l invata cuvinte noi, este jocul, in cadrul caruia putem inventa diferite situatii in care sa folosim ceea ce dorim ca el sa inteleaga , sa retina si sa poata folosi.
    Comunicarea din cadrul familiei este, de asemenea, foarte importanta pentru dezvoltarea vocabularului, deoarece copiii au o capacitate foarte buna de a imita si a fi atenti la ceea ce vorbesc adultii, incercand sa inteleaga sensul celor spuse. Daca ii acordam atentie ca unui interlocutor, vom gasi nenumarate ocazii in cadrul discutiilor din familie, de a-l invata sa comunice.
    Reguli care trebuiesc respectate pentru a-i ajuta pe copii sa-si dezvolte limbajul

    • Intotdeauna vorbim corect cu copilul, nu stalcim cuvintele si nu le deformam pentru a fi mai amuzanti sau pentru ca este foarte mic si oricum nu intelege. Va invata sa vorbeasca asa si apoi va fi mai greu sa il corectam;
    • Este bines a ii cantam si sa ii citim copilului cat mai des, acest lucru ii va facilita deprinderea limbajului;
    • Cand este curios ce inseamna un cuvant, ii explicam cat mai pe intelesul sau si ii oferim exemple cat mai variate, incurajandu-l sa foloseasca acel cuvant in limbajul curent;
    • Ne putem folosi de orice ilustratii, carti cu povesti, atlase cu imagini , cartonase ilustrate, vederi, pentru a creea impreuna cu copilul povesti despre imaginile vizualizate, pentru a-l invata cuvinte noi, cu ajutorul imaginilor, in felul acesta cuvintele au mai multe sanse de a se fixa, prin asociere cu imaginea. Acelasi lucru il putem face si atunci cand mergem impreuna la cumparaturi, in parc, etc, vorbindu-i copilului despre obiectele si situatiile intalnite in drumul nostrum;
    • Este intotdeauna bine sa incurajam socializarea cu alti copii, in cadrul jocului. Copiii au capacitatea de a invata unii de la altii, in colectivitate
About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 32 other followers

%d bloggers like this: